HOME * NICODIM 1 * 2 * VIAŢA * ARBORE * EGUMENI * COLECTIE * ACATIST * PRIMUL

ULTIMELE CERCETĂRI PRIVIND BIOGRAFIA LUI NICODIM

NICODIM ÎN VIZIUNEA ISTORICULUI NICOLAE IORGA

SFÂNTUL NICODIM DE LA TISMANA

Prelucrare după broşura aflată în vânzare la mănăstire

Fotografiile şi comentariile acestora ne aparţin

Viaţa prea cuviosului părintelui nostru

NICODIM cel sfinţit de la Tismana

Sfântul Prea Cuviosul Părintele nostru NICODIM cel sfinţit era de neam macedo - român, născut din părinţi credincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului ţării româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.

Mănăstirea Cutulmuş de la Sfântul Munte Athos

Vlaicu Vodă a donat bogat mănăstirea, care la vremea aceea avea atât de mulţi călugări români încât

toţi se temeau că Sfântul Munte va ajunge pe mâna românilor. Primii ani de şcoală Nicodim îi face aici.

După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mânăstirea Hilandaru din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte. Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavoli.

Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos pentru adânca sa smerită cugetare, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele Sfânt.

Mănăstirea Hilandaru

Ca egumen al Mânăstirii Hilandaru, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari deprinzându-i pe toţi cu frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihastri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos .

Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică.

Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Biserici Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi .

In urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici in sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază doua mici aşezări monahale Vratna şi Mănăstiriţa. Iar in anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mica sihăstrie întemeiată de călugări vlahi.

Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi RADU I (1377-1384) şi al sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserica de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca ,,după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chiar Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ.”

Pe valea râului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihastri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit ,,CASCADE” Mănăstirea voievodală Tismana, cu aceiaşi hram, cu ajutorul domnilor Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377 şi 1378.

Sub aceste flori din curtea Mănăstirii Tismana

la 1,4 m adâncime, s-au găsit urmele vechii biserici

Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduială de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minunaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită scoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată Peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Tara Românească, precum şi cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.

Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. El a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahului Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.

Peştera Sfântului Nicodim

Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Tării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii şi darul vindecării a tot felul de boli. Din tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie .

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe Valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei , cu acelaşi hram , fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân . În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani , unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.

Ajungând la adânci bătrâneţe cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică la viaţă cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi sase decembrie, anul mântuirii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi.

Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasma dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au si fost puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el , ca şi moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.

După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, ne fiind voia Sfântului să se înstrăineze moaştele din lăcaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului.

După aceea s-a arătat în vedenie unuia dintre călugări poruncindu-i să spună egumenului să-i ascundă moaştele şi numai un deget sa ia de la mână pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb pe care o purta sfântul la grumaz; ele se află în Sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ.

Crucea lui Nicodim

Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bună mireasmă duhovnicească. În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi vitregii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai sus numite sfinte odoare, spre mângâierea celor ce vieţuiesc în mănăstire şi a bine credincioşilor creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi pe Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoara de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi o păzeşte şi o apără totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa.

Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

AMIN.!

HOME * NICODIM 1 * 2 * VIAŢA * ARBORE * EGUMENI * COLECTIE * ACATIST * PRIMUL

ULTIMELE CERCETĂRI PRIVIND BIOGRAFIA LUI NICODIM

NICODIM ÎN VIZIUNEA ISTORICULUI NICOLAE IORGA