Vodiţa. Ruinele primei mânăstiri construite
de Nicodim în Ţara Românească
Mânăstiri şi biserici construite de
Sfântul Nicodim de la Tismana în
Ţara Românească
Nimeni
nu şi-a luat până acum, dificila sarcină de a identifica, foarte
exact, mănăstirile construite de Sfântul Nicodim de la Tismana în
Ţara Românească. A alege din salba de peste 20 de mănăstiri
şi biserici care-şi arogă onoarea de a fi construite de
însuşi Nicodim (sau ucenicii lui), pe acelea care sunt cu adevărat
construite de către acesta, e destul de hazardat.
Dar
cu toate acestea, nu este greu de a separa pe categorii pornind de la legendele
tradiţionale legate de construirea de către Nicodim a acestor
mănăstiri şi biserici. Unele mânăstiri sunt construite pe
vechi lăcaşuri de cult, iar bisericile lor Nicodim fie le-a reparat
sau le-a adăogit, fie că le-a construit din zid dacă ele erau
din lemn. Altele sunt ctitorii ale voievozilor, construite special de ei,
pentru a se îngropa acolo. Mai sunt altele care de fapt sunt metoace,
adică vechi fundaţii
boiereşti care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului,
Cerneţi, Topolniţa, Valea cu Apă. Un alt grup, mai ales pentru
vremurile mai apropiate nouă,
provenea din roirea călugărilor care, în căutare de
locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta
mănăstirii şi-şi formau chilii izolate (cele două
Cioclovine, Ploştina Drăgoeştilor în hotar cu Hobiţa,
schitul Aninoasa).
In sfârşit, urmează marele
grup al bisericilor şi mânăstirilor aflate pe traseul urmat de
Nicodim în căutarea locului sfânt de la Tismana şi descris de
Ştefan Ieromonahul. De-a lungul timpului acesta s-a tot lărgit,
cuprinzând o salbă de lăcaşuri de cult de la Izverna şi
Ponoare până la confluenţa râului Tismana cu Jiul, ba chiar şi
până în Banat.
Aceste întemeieri de legendă,
ţinând deci mai mult de tradiţia orală decât de realitate, nu
sunt altceva decât o probă indubitabilă a puterii şi respectului
de care s-a bucurat, la început Nicodim şi ucenicii lui, apoi egumenii
mănăstirii Tismana, mânăstirea însăşi ca vechi
locaş de cult creştin.
În rezumat, nu toate ctitoriile lui
Nicodim se confirmă prin cercetările ulterioare ca fiind ale lui
şi nici nu au aceiaşi importanţă.
Să le trecem în revistă.
Vechi lăcaşuri de cult
dinaintea
venirii lui Nicodim în Ţara
Românească
Cele mai vechi biserici din
Ţara Românească existente până la venirea lui Nicodim se presupun
a fi tot atâtea ctitorii ale voievozilor dinainte de Basarab I Întemeietorul
(1310-1352) şi anume, Câmpulung (1215), Tismana (1230), Vodiţa (1247)
şi Cotmeana (1292)
Astfel,
biserica lui Radu Negru (1215-1241) de la Câmpulung, a fost construită în
1215 (Ulterior, ea a fost datată la 1291 după o reparaţie
provocată de un cutremur, când meşterii au rescris greşit litera
omega.)
Tismana
a fost şi ea începută, până la 1230, de un voievod anterior lui
Litovoi sau tot de Radu Negru (1215-1241) dar distrusă la puţin timp
de regele Ungariei Bela al IV-lea, în vremea cruciadei asupra lui Ioan Asan al
II-lea (1218-1241) la îndemnul papei Grigore al IX-lea.
Vodiţa
a fost construită după 1247 de Litovoi, căruia i se confirma
prin Diploma Ioaniţilor, Banatul Severinului ca recompensă pentru
lupta sa, dusă alături de regatul maghiar, contra tătarilor.
Cotmeana
se pare că ar fi ctitoria lui Seneslau (1247-1290) sau a lui Tihomir
(1290-1310) data
construcţiei, 1292, fiind avansată pe baza trăsăturilor
arhitectonice ale mânăstirii.
Mânăstiri sau biserici construite de Nicodim
MANASTIREA VODIŢA
Mănăstire de
călugări, reînfiinţată in 1991, la început cu 3
vieţuitori. Are hramul "Sfântul Antonie cel Mare" (17 ianuarie)
şi se află în satul Vârciorova - Municipiul Drobeta Tr. Severin, jud.
Mehedinţi, la circa 20 km NV de acest oraş. Se ajunge acolo pe drumul
modernizat Drobeta Tr. Severin - Orsova (25 km), 4 km N de apele Dunării.
Ctitorită de Sfântul Cuvios
Nicodim, cu sprijinul material al lui Vlaicu Vodă (1364-1377).
Construcţia începe în 1369 („ante 1374” spune cercetătorul V. Dragut,
1976). „Pe temelia unei biserici mai vechi din secolul XIII, atribuită lui
Litovoi, voievodul din 1247”, este de părere arheologul Virgil
Drăghiceanu.
Concluzie contestată de cercetătorii
mai noi (C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu, 1975).
Este dărâmată in sec XV,
refăcută de Radu cel Mare (cca 1500) şi de Cornea Brăiloiu,
în 1689.
Biserica reconstruită în
arhitectura chipului originar.
Zonă turistică
importantă, în apropiere aflându-se lacul de acumulare, hidrocentrala
Porţile de Fier si Defileul Dunării.
MANASTIREA TISMANA
Mânăstire de
călugăriţe, circa 60 vieţuitoare, cu hramul "Adormirea
Maicii Domnului" (15 august). Se află la 5 km de centrul oraşului
Tismana, jud. Gorj, la 37 km NV de Târgu Jiu şi la 19 km E de Baia de
Aramă.
Prin tradiţia monastică, este
ctitorită din lemn de tisă de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana,
sub Vladislav Vodă (1364-1377), apoi din zid intre 1375 si 1378, ajutat de
voievozii Radu I (1377-1383) si Dan I (1383-1386), sub care „s-au
desăvârşit” cele neterminate.
Sfânta Mănăstire Tismana
este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească –
un important monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a
credinţei noastre ortodoxe.
Construită tot prin râvna
cuviosului Nicodim, sora ei Mănăstirea Vodiţa, a fost
distrusă puţin timp după construire, singura citadelă a
ortodoxiei noastre cu o nepreţuită şi neobosită activitate
rămânând, timp de peste şase veacuri, Mănăstirea Tismana.
Deoarece cu Vladislav (Vlaicu)
Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui
Vlaicu, Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic,
istoricul Al. Ştefulescu susţinea că la începutul domniei lui
Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din
lemn şi s-au făcut danii prin hrisov şi mai târziu ele s-au
construit din zid.
"Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii
Vodiţa s-a dat şi Tismanei - scria istoricul - amândouă
mănăstirile fiind sub conducerea unuia şi aceluiaşi
stareţ, Nicodim".
Biserica din zid a fost
sfinţită în 1378. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit
biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele
şi uşile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica
mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotniţa şi a
dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a
refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut
mari donaţii mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a
refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782).
Importante danii şi obiecte de cult a făcut şi Constantin
Brâncoveanu.
Alte intervenţii au fost
făcute între 1844 si 1849 iar la recenta intervenţie, i s-a asigurat
înfăţişarea de astăzi, după forma avută în
1855, deosebită de ceea ce a fost
în vremea lui Matei Basarab.
Picturile murale cu valoare
artistică deosebită, au fost executate de Dobromir cel Tânăr din
Târgovişte, în 1564, şi
împodobesc pronaosul.
În 1732, alte picturi sunt executate
de echipa Ranite Grigorie, în naos. Fresca afost repictată în 1766 de
zugravul Dumitru Diaconu
Aici şi-a petrecut, cu mici
plecări temporare, ultimii săi 30 de ani de viaţă, Cuviosul
Nicodim de la Tismana (†1406), prăznuit la 26 decembrie, reorganizatorul
monahismului romanesc.
Locul de rugăciune,
priveghere şi odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe
stânca de lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat
să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375
ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici
din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult
pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaşte şi la făcut arhimandrit,
Mănăstirea Tismana devenind „Mare
Lavră” şi prima arhimandrie din ţară.
La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o
vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi
bisericeşti în diverse limbi. El însuşi în anul 1405 a caligrafiat
şi miniat un Tetravanghel pe pergament
pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o
capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara
Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la
Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.
Mănăstirea Tismana a fost
cel mai bogat aşezământ al Ţării Româneşti
găzduind părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur,
ale Sfântului Ignatie Teologul şi ale Mucenicului Teofil aduse de la
Constantinopol de Cuviosul Nicodim. Pe lângă nenumăratele sate ce le
avea în Ţara Românească mănăstirii i-au fost dăruite
de cnezii sârbi şi 10 sate în Serbia.
Muzeu cu obiecte de artă,
icoane, argintărie, vitralii, bedereniţe din sec. XIV si alte
odoare, paraclis din piatră cu o
turlă, clădit în vremea lui Matei Basarab, două frumoase
schituri pe muntele Cioclovina, atelier de covoare şi de icoane pe
sticlă, toate acestea o îndreptăţesc a fi cel mai important
centru mănăstiresc al Olteniei.
MANASTIREA COZIA
Mănăstirea Cozia, ctitorie a
lui Mircea cel Bătrân, a fost zidită între anii 1386-1388 şi
1393.
De pe situl
mânăstirii se poate afla că Mircea şi-a ales locul de
odihnă veşnică, în biserica mănăstirii precum şi
loc pentru portretul votiv de “mare voievod şi domn” pictat în partea
dreaptă a naosului. La 20 mai 1388 Voievodul Mircea scrie: “De aceia, am
binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele
sfintei şi de viaţă începătoarei şi
nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet
pe Olt, adică Cozia…” Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice
ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost
călugărul cărturar Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea
întru cele dumnezeieşti”.
“Nicodim sfinţitul” a fost
duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe iar mai târziu, când Mircea a
ajuns domn, era mâna lui a dreaptă luându-l cu el peste tot.
De aceea Mănăstirea Cozia
a fost târnosită de însuşi Nicodim al cărui chip este
zugrăvit în partea de sud a pronaosului şi s-a organizat ca
mănăstire, sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El
numeşte şi pe cel dintâi stareţ cunoscut din documente,
Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său.
Vechile fresce au păstrat chipul lui
Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în
înfăţişarea sa de ctitor, îmbrăcat în costum de mare
cavaler medieval apusean, alături de fiul său Mihail. În hrisovul dat
de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia în anul 1406, se pot vedea
titulatura voievodului român şi graniţele stăpânite de el: “Eu
cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi binecinstitorul şi de
Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea, Mare voievod
şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu,
stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi
a părţilor de peste munţi, încă şi către
părţile tătăreşti şi Herţeg al
Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului
Severinului şi pe amândouă părţile, pe toată
Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi
stăpânitor al cetăţii Dîrstorului...”.
Mănăstirea, cu hramul
Sfânta Treime, se află în comuna Cozia, 23 km de Râmnicu Vâlcea şi 5
km de Călimăneşti.
Biserica sinteză
arhitecturală sud-est europeană din veacul al XIV-lea, a fost
sfinţită în 1388, pictată între 1390-1391, modificată, ca
şi Tismana, sub Neagoe Basarab (1517).
Şerban Cantacuzino, mare ban,
aduce alte îmbunătăţiri. Sub Constantin Brancoveanu (1706-1707),
se execută picturile din naos şi pridvor (1708). Bolniţa cu
hramul Sfinţii Apostoli este ctitorită de Radu Paisie (1542-1543), cu
fresce interioare executate de David si Rodoslai. Paraclisul sudic cu hramul
Adorminrea Maicii Domnului, este ctitorit in 1584 de Amfilihie, egumenul
Coziei, paraclisul nordic, cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor, este
zidit in 1710 de arhimandritul Ioan de la Hurez.
Muzeu cu valoroase seturi de
odăjdii din secolele XVI-XIX, vechi manuscrise, tipărituri, broderii,
obiecte de cult, mormântul lui Mircea cel Bătrân (1418) si al monahiei
Teofana (1605), mama lui Mihai Viteazul, Cerdacul lui Mircea la Cozia, fântâna
lui Neagoe (sec. XVI), Cozia Veche 1km N, ctitorita de Radu, tatăl lui
Radu cel Mare, la sfârşitul sec XIV - începutul sec. XV sunt principalele
repere de atracţie ale mănăstirii.
MÂNĂSTIREA
PRISLOP
Astăzi Mănăstirea
Prislop este o mănăstire de călugăriţe, cu 28 de
vieţuitoare. Are hramul "Sfântul Evanghelist Ioan" (26
septembrie), sărbătorit cu pelerinaj pe 14 septembrie. Ea se
află în satul Silvasu de Sus, localitate componentă a oraşului
Hateg, 14 km NV de Hateg şi 19 km S de Hunedoara.
Ctitorie atribuită de
tradiţie Cuviosului Nicodim de la Tismana (conform cercetătorului V.
Dragut, 1976) sau ucenicilor lui, cu sprijinul material dat de Mircea cel
Bătrân şi de românii din Ţara Hategului.
Cercetând biografia Sfântului
Nicodim de la Tismana, este de presupus însă, că lăcaşul de
cult exista înainte ca Nicodim să se ascundă la Prislop. Se ştie
ca el a scris tetraevangheliarul său slavon aici şi pe ultima
filă şi-a notat: "Această sf. evanghelie a scris-o popa
Nicodim în Ţara Ungurească în al 6-lea an al acestei persecuţii,
(şesto togova gonenia) iar socotit de la începutul lumii 6913
(1404-1405)".
Nu e vorba însă de o
"gonire" a lui Nicodim din Ungrovlahia. Mircea cel Bătrân
pierduse alături de Sigismund bătălia de la Nicolole iar aceasta
a permis năvălirea turcilor în Serbia la 1398/99 iar până la 1404/1405
când Nicodim revine la Tismana, sunt exact şase ani! Se ştie că
după pierderea luptei de la Câmpia Mierlei (1389) Nicodim ascunsese în
mănăstirile sale pe Milena fiica cneazului Lazăr. Cum turcii
porniseră persecuţiile şi erau la Dunăre, Mircea
consideră ca ar fi bine să-l trimită peste munţi. E de
înţeles că in afară de tetraevangheliar el a organizat acolo
şi o viaţă de obşte după modelul de la Tismana
(inclusiv cu retragerea intr-o peşteră din apropiere pentru rugăciune).
Era cel de-al treilea
lăcaş zidit de el pe pământ romanesc, primele două fiind
monastirile Tismana şi Vodiţa. Mânăstirea este zidita într-o
poiană din apropierea munţilor Retezat, în care izvora un mic fir de apă,
care în 1564 se dovedeşte a fi făcătoare de minuni si o
vindecă pe Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda
Basarab. Astfel, o domnita din Ţara Românească devine cel de-al
doilea ctitor al mânăstirii ardelene. Ea restaurează biserica, reface
picturile, dăruie mânăstirii o icoană a Maicii Domnului
făcătoare de minuni. In 1580, ea se săvârşeşte din
viata. Piatra sa funerara cu stema Ţării Româneşti, aflată
aici, nu este scrisă, după obiceiul vremurilor, în slavonă, ci
in latină, limba din care s-a născut graiul romanesc.
Arhitectura are structuri
asemănătoare bolniţei de la mânăstirea Cozia. Picturile
murale interioare în frescă din anul 1759 au fost realizate de
meşterii Simion si Nicolae ot Pitesti. Şcoală de cultură
bisericească din a doua jumătate a sec. al XVI-lea,
reşedinţă a Episcopilor de Silvaş in sec. al XVI-lea.
Intr-o peşteră din
apropiere se află lăcaşul de nevoinţă şi
pustnicie a Cuviosului Ioan de la Prislop, prăznuit pe 13 septembrie.
Sfântul Ioan de la Prislop fusese pe la jumătatea secolului al XVI-lea stareţ
al acestei mânăstiri şi în memorabilul an 1600, îl întâmpinase pe
Mihai Viteazu cu ocazia intrării sale triumfale în Alba Iulia. Ioan de la
Prislop va deveni apoi, mitropolit al Transilvaniei.
Mânăstiri sau biserici a căror organizare
sau întemeiere este, probabil,
legată
de activitatea Sfântului Nicodim sau al ucenicilor săi
MÂNĂSTIREA COTMEANA
Mânăstire cu hramul Buna Vestire, aflată
în comuna Cotmeana, judeţul Argeş, la 30 km. E de Râmnicu Vâlcea
şi 32 km NV de Piteşti, pe drumul modernizat Piteşti - Râmnicu
Vâlcea.
Ctitorita pe locul unei construcţii mai vechi,
de Radu I Voievod in 1385 şi terminată în vremea lui Mircea cel
Bătrân (1386-1418). A fost reînfiinţată în 1991 fiind un
monument de sinteză reprezentativ pentru asimilarea şi dezvoltarea
arhitecturii munteneşti din sec. 14.
Prima atestare documentară a Mânăstirii Cotmeana datează din 20 mai 1388, din timpul lui Mircea cel Bătrân, care printr-un hrisov anunţa existenta acestui sfânt lăcaş odată cu ridicarea Coziei. Se presupune însă ca mânăstirea este mult mai veche, însuşi termenul Cotmeana provine, pare-se, de la hoardele cumane care au trecut prin aceste locuri. Reconstruită de Radu I (1377-1383), biserica era una dintre ctitoriile de seamă ale voievodului Mircea cel Bătrân până la ridicarea mânăstirii Cozia. Probabil că obştea a fost organizată aici de ucenicii Sfântului Nicodim având în vedere că săpăturile arheologice din jurul bisericii au scos la iveală morminte de tip athonit, de o mare sobrietate, călugării fiind înmormântaţi doar cu o cărămidă drept căpătâi.
Sub faima Coziei, Cotmeana a apus
din strălucire, devenind, timp de secole, metoc al celebrei mânăstiri
de pe valea Oltului. Totuşi, ea a fost restaurata in 1711 de Constantin
Brancoveanu (1699-1714), iar in timpul ieromonahilor Ilarion si Sofronie de la
Cozia se lărgeşte pronaosul şi se adaugă un pridvor cu
arcade pe latura nordică.
În patrimoniul mânăstirii se
află cel mai vechi clopot din Ţara Româneasca, dăruit de jupanul
Dragomir in anul 1385. După mai mult de 600 de ani, sunetul clopotului
este şi astăzi o frumuseţe, dar şi un simbol, o pagină
de istorie, de rezistenţă
împotriva păgânilor de orice fel.
MÂNĂSTIREA TOPOLNIŢA
Mănăstire de
călugări, cu 8 vieţuitori, cu hramul "Tăierea Capului
Sfântului Ioan Botezătorul" (29 august). Se află în comuna Izvorul Barzii, jud. Mehedinţi, la 27 km
N de Drobeta Tr. Severin, cu ramificaţie din DN Drobeta Tr. Severin –
Motru.
Tradiţia o atribuie lui Radu I
Voievod dar ea e ctitorită de boierii Craioveşti, în sec. XVI. Se mai
spune că a fost ridicată pe locul unei biserici din lemn
întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim .
Biserica a fost reconstruită
între 1645 si 1646 de marele căpitan Lupu Buliga. Biserica are picturi
murale în frescă în stil bizantin, la iniţiativa fiului său
Curia vel paharnic, realizate de Gheorghe "grecul" şi Dima
"românul" în 1673
Se remarcă tabloul
"Judecata de Apoi" de pe faţada de vest, rar întâlnit în
iconografia Ţării Româneşti (V. Dragut, 1976).
Catapeteasma din lemn a fost
executată în 1762. Turnul-clopotniţă şi incinta din zid
datează din sec. XVII.
Pietrele funerare ale ctitorilor
sunt împodobite cu înaltă măiestrie.
MÂNĂSTIREA GURA MOTRULUI
Mânăstirea Gura Motrului, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, se află în
comuna Butoieşti, la 62 km est de Tr. Severin şi la 50 km vest de
Craiova, aşezată pe malul Motrului, la vărsarea acestuia în Jiu.
Tradiţia
zice că iniţial a fost un schit atribuit Sfântului Nicodim de la
Tismana. Oficial, s-a construit prin contribuţia unui logofăt, al lui
Neagoe Basarab, Harvat, care a fondat biserica în 1515.
Actuala
mânăstire a fost ctitorită în 1653 de Preda Brâncoveanu şi
pictată prin dania lui Constantin Brâncoveanu.
Mânăstirea
este înconjurată de un zid cu porţi ferecate, elemente de
fortificaţie adăugând şi Tudor Vladimirescu în anul 1821.
Alte refaceri au
fost întreprinse în anii 1841-1853, graţie lui Eufrosin Poteca, filosoful
iluminist exilat aici în 1830. Sfinţind locul prin prezenţa sa,
mânăstirea a devenit un centru de învăţătură şi
spiritualitate emulativă.
Se
păstrează aici o colecţie de icoane pe lemn, cărţi
vechi şi obiecte de cult, multe provenind din donaţii ale
domnitorilor.
MÂNĂSTIREA VIŞINA
Mănăstirea Vişina face parte
din mănăstirile şi bisericile aflate de-a lungul defileului
Jiului.
Dintre aceste
lăcaşe de cult, Mânăstirea Lainici este liantul
credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal şi face parte,
jurisdicţional, din Arhiepiscopia Craiovei, fiind cea mai mare
mânăstire de călugări din această eparhie.
În marea Sa
milă faţă de poporul român, Dumnezeu l-a trimis în secolul al
XIV-lea în Ţara Românească pe Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la
Tismana, pentru a da un suflu nou Bisericii, a o reînvia şi a o organiza.
Cu sprijinul
nemijlocit al domnitorilor Ţării Româneşti, Vladislav Vodă (1364-1377),
Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) şi Mircea cel Bătrân
(1386-1418), Sfântul Nicodim a ctitorit o mulţime de
mânăstiri de la poalele Carpaţilor, ce au constituit
adevăraţi piloni de susţinere ai Ortodoxiei şi românismului
în faţa prozelitismului catolic de după Marea Schismă.
Începând cu
cruciadele, în secolul al XIII-lea, invazia de catolicizare a Ardealului de
către Biserica Catolică se afla în plin avânt.
Marele
apărător al ortodoxiei noastre a fost Sfântul Nicodim de la Tismana,
duhovnicul voievodului Mircea cel Bătrân amândoi realizând acum şase
secole un vis de libertate al locuitorilor Ţării Româneşti:
Biserica Ortodoxă Română neatârnată, independentă de
Bizanţ. Este pentru prima dată când nu mai sunt numiţi de la
Constantinopol, mitropoliţi greci care conduceau de departe, din ţara
lor, Mitropolia Română.
Cronica
rimată de la Mânăstirea Prislop arată că Sfântul Nicodim
s-a aşezat într-o peşteră pe Valea Jiului, la Surduc, deci lângă
Mânăstirea Lainici şi a ctitorit Vişina. Istoricul I. Donat este
cel care, în lucrarea „Fundaţiile religioase ale Olteniei” a emis ipoteza
că Mânăstirea Vişina a fost ctitorită de Nicodim.
Documentul din 14
decembrie 1514 semnat de Neagoe Basarab aminteşte de primul egumen
cunoscut al Mânăstirii, Grigorie.
Reconstrucţia
Mânăstirii, aşezată pe malul drept al Jiului la intrarea din
Gorj în defileu, a început după anul 1990, sub strădania
stareţului Melchisedec Suparschi. Hramul Mânăstirii este la Sfânta
Treime.
Articol al
Prof. Nicu Tomoniu, fondator Fundaţia Tismana, publicat în revista
„PORTAL MAIASTRA” distribuită la
SIMPOZIONUL din 23 septembrie 2006
Autorul este preşedinte al comisiei pentru
învăţământ, cultură, culte şi turism a Consiliului
Local Tismana
Tismana, 23 septembrie 2006
SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV
PF TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI
IMAGINI Restartare
secretariat : mail
© Mănăstirea Tismana – 2006